DECIZIE În lipsă de bani, Bolojan majorează durata pentru plata despăgubirilor la imobilele confiscate de regimul comunist. Nouă modalitate de evaluare CONFIRMARE

Social   
DECIZIE În lipsă de bani, Bolojan majorează durata pentru plata despăgubirilor la imobilele confiscate de regimul comunist. Nouă modalitate de evaluare CONFIRMARE

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) va emite, pe parcursul a 7 ani consecutivi, față de 5 ani în prezent, titluri de plată, în tranșe anuale egale, pentru compensarea imobilelor confiscate de regimul comunist, conform unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern și anunțate anterior de Profit.ro. 

Decizia este justificată de Guvern prin impactul financiar major asupra bugetului de stat, în condițiile în care ordonanța stabilește noi criterii mai clare și mai unitare privind evaluarea imobilelor compensate.

Urmărește-ne și pe Google News

Până în prezent, pe baza actualelor proceduri, statul român a plătit despăgubiri în cuantum de aproximativ 17,25 miliarde lei, dintr-un total estimat, la nivelul anului 2013, de 36 miliarde lei.

”În aceste condiții, având în vedere obligația Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele și obligațiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu și lung, precum și predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice, se impun modificări în procedura de valorificare a punctelor în numerar”, arată Executivul.

Bolojan dă OK ANAF să îi controleze mai atent pe fermieri la atestatele de producător CITEȘTE ȘI Bolojan dă OK ANAF să îi controleze mai atent pe fermieri la atestatele de producător

Având în vedere majorarea numărului de tranșe, Guvernul va introduce, însă, un mecanism de actualizare a sumelor datorare de statul român pentru beneficiarii de despăgubiri. Astfel, sumele de plată pentru care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite titluri vor fi actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum.

Actualizarea se va realiza la momentul emiterii ultimei tranșe, pentru perioada cuprinsă între prima și ultima tranșă a despăgubirilor și va fi inclusã în ultimul titlu de platã pe care Autoritatea îl va emite.

Pe lângă majorarea perioadei de plată în tranșe anuale la 7 ani, proiectul de ordonanță de urgență uniformizează și adaptează coeficienții de corecție regăsiți în grilele notariale și stabileste noi criterii în stabilirea valorii imobilelor.

Toate acest criterii pot fi consultate AICI

ULTIMA ORĂ Nicușor Dan a semnat decretul privind demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Nicușor Dan a semnat decretul privind demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu

De asemenea, sunt introduse noi norme pentru dobânditorii de puncte, similare cu cele privind normelor celor care au obținut drepturile litigioase.

”Această măsură se impune întrucât din totalul de 23 miliarde de lei, despăgubiri stabilite in perioada 2013- 2025, peste 3 miliarde de puncte au fost tranzacționate și au ajuns în patrimoniul unor persoane fizice/juridice, altele decât cele ale căror proprietăți au fost confiscate în perioada regimului comunist”, arată Executivul.

Astfel, în cazul transmiterii drepturilor recunoscute prin decizia de compensare, dobânditorul are dreptul la număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea punctelor și un procent de 15% din diferența până la valoarea stabilită prin decizia de compensare.

Prevederea se aplicã în mod corespunzător și deciziilor de compensare aflate în procedura de valorificare a punctelor în numerar.

DOCUMENT Șoferii care nu achită amenda rămân fără permis. Cine vrea o casă sau un teren trebuie să achite restanțele. Amenzile neplătite cresc cu 30% la trei luni CITEȘTE ȘI DOCUMENT Șoferii care nu achită amenda rămân fără permis. Cine vrea o casă sau un teren trebuie să achite restanțele. Amenzile neplătite cresc cu 30% la trei luni
În cazul în care prețul plătit nu poate fi determinat, dobânditorul are dreptul la 15% din valoarea stabilită prin decizia de compensare.

Totodată, pentru a acorda persoanelor îndreptățite posibilitatea de a-și materializa dreptul într-o perioadă de timp mai scurtă, este  instituit un mecanism prin care despăgubirile să fie plätite, ca urmare a opțiunii exprese a persoanelor indreptățite, într-o singură tranșă, într-un procent de 40% din totalul drepturilor stabilite prin deciziile de compensare emise de către Comisia Naționalã pentru Compensarea Imobilelor.

Acest procent este similar cu valoarea medie la care punctele de despăgubire au fost tranzacționate până în prezent de către foștii proprietari, mai arată Guvernul.

viewscnt
Afla mai multe despre
7 ani
perioada
despăgubire
compensare
imobile
abuziv
regimul comunist