
Contractul ar putea fi încheiat anul acesta.
Proiectul propus este situat într-o zonă tot mai efervescentă în privința noilor dezvoltări rezidențiale.
Compania de construcții Danya Cebus, cunoscută pentru realizarea bazei militare de la Deveselu, pregătește dezvoltarea ansamblului rezidențial Danya Pipera cu 909 apartamente, o investiție estimată la circa 35 de milioane de euro, ce va fi realizată pe un teren situat lângă Școala Americană din Pipera, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Familia Tănăsoiu, alături de Mario Heim și Valentin Sigărtău, partenerii săi din cadrul dezvoltatorului imobiliar Primavera Development, au deschis o brutărie artizanală în zona Domenii din București după o asociere cu doi brutari francezi. Planul lor este să se extindă în mai multe locuri din Capitală, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Dezvoltatorul imobiliar RPF Development, fost partener pe piața locală al prestigiosului investitor The Rockefeller Group International, pregătește, în parteneriat cu o firmă a sindicatului Cartel Alfa, ultimele detalii în vederea construirii unui bloc în stil Art Deco în locul unor clădiri vechi ale fostei fabrici de piele și încălțăminte Flaros din zona Timpuri Noi a Bucureștiului, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0552 | +0.0013 | +0.03 % |
1 USD | 4.3437 | +0.0230 | +0.53 % |
1 GBP | 5.8533 | +0.0208 | +0.36 % |
1 CHF | 5.3905 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro