
Indicii bursieri americani se apreciază puternic și ar putea încheia tranzacțiile de miercuri cu cel mai mare câștig dintr-o zi de după alegeri din ultimii 120 de ani, în pofida incertitudinii cu privire la rezultatul alegerilor prezidențiale și a acuzațiilor președintelui în exercițiu legate de o presupusă fraudă electorală.
Compania ucraineană WindFarm a semnat un acord cu compania de stat chineză PowerChina pentru construcția unui parc eolian de 800 MW în regiunea Donețk, investiție estimată la peste 1 miliard de dolari. Odată finalizat, parcul eolian va fi cel mai mare de pe uscat din Europa, depășind parcul de la Fântânele – Cogealac.
Retailerul croat Fortenova, creat în urma restructurării grupului falimentar Agrokor, a ajuns la un acord privind achiziția operațiunilor locale ale producătorului german de lactate Meggle, care a ieșit astfel de pe piața din Croația.
Grupul italian Enel a fost tința unui nou atac cibernetic, al doilea de la începutul anului, hackerii reușind să fure aproximativ 5 TB de date, inclusiv informații dintr-un fișier denumit “ROMÂNIA”. Grupul din spatele atacului de tip ransomware amenință cu publicarea informațiilor dacă nu primește 14 milioane de dolari în Bitcoin.
Acțiunile europene au consemnat cel mai abrupt declin săptămânal din ultimele aproape 5 luni, iar bursa americană este pe cale să încheie săptămâna cu cea mai amplă scădere procentuală din martie, pe fondul temerilor privind efectele economice ale celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0552 | +0.0013 | +0.03 % |
1 USD | 4.3437 | +0.0230 | +0.53 % |
1 GBP | 5.8533 | +0.0208 | +0.36 % |
1 CHF | 5.3905 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro