
Prețul spot al gazelor a coborât luni sub 385 lei/MWh pe cele două platforme operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM), cea intraday și cea pentru ziua următoare, ajungând la cel mai redus nivel al ultimelor 8 luni, nemaiîntânit de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Gradul ridicat de înmagazinare, atât la nivel autohton, cât și european, dar și vremea caldă, care a coborât consumul curent mult sub media perioadei, au contribuit la o diminuare a cererii, în condițiile în care gazele, inclusiv cele rusești, încă circulă către Bătrânul Continent.
Oleoductul Prietenia, avariat temporar săptămâna trecută, a fost reparat și este din nou complet operațional, a anunțat în acest weekend operatorul sistemului de transport polonez Pern, care a descoperit scurgerea. Oleoductul Prietenia este scutit de la embargoul impus importului de țiței din Rusia, care urmează să intre în vigoare pe 5 decembrie.
Liderul pieței distribuitoare de carburanți a scumpit luni cu 8 bani pe litru atât benzina cât și motorina în stațiile sale Petrom și OMV, în ultimele 10 zile prețul acestora fiind majorat cu 29 bani, respectiv 38 bani/l. Piața regională, dependentă de importurile de țiței și produse petroliere rusești este extrem de sensibilă la incidentele de alimentare, precum a fost anunțul avariei înregistrate la oleoductul Prietenia, din care se alimentează rafinăriile din Ungaria, Austria, Cehia sau Slovacia.
Operatorul de transport gaze Transgaz a reluat licitația de achiziționare de servicii de echilibrare a Sistemului Național de Transport (SNT) cu gaze din import, în eventualitatea unei penurii pe piața internă. Prima licitație a fost anulată din lipsă de ofertanți, confirmând scepticismul Profit.ro în momentul lansării acesteia. Șansele de reușită ale noii licitații par și mai scăzute, Transgaz păstrând aceeași formulă de preț și micșorând adaosul procentual de la 16 la 15%.
România a ajuns la un grad de umplere de peste 90% al depozitelor sale subterane de înmagazinare a gazelor naturale, în pofida faptului că de o săptămână Depogaz a declanșat operațiunile de extragere a gazelor din unele din depozitele sale, arată date consultate de Profit.ro. Volumul de gaz injectat în ultimele zile este însă unul net superior celui extras.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0611 | +0.0038 | +0.08 % |
1 USD | 4.3462 | +0.0150 | +0.35 % |
1 GBP | 5.8679 | +0.0152 | +0.26 % |
1 CHF | 5.3836 | +0.0101 | +0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro