
Motorina standard este mai scumpă cu aproape 1,5 lei/l decât benzina standard în stațiile Petrom din capitală, în urma deciziei liderului pieței de vineri de a majora prețurile combustibilului diesel cu 8 bani/l și pe cel al al benzinei cu 3 bani/l. În ultimele 3 zile, toate companiile distribuitoare de carburanți au majorat prețul acestora cu aproximativ 10 bani/l, excepție făcând doar OMV Petrom, care a crescut prețul benzinei doar cu 5 bani/l. Creșterile de preț vor continua, probabil, ca urmare a apropierii momentului punerii în practică a embargoului impus de UE importului de țiței din Rusia, doar intrarea economiei globale într-o recesiune severă putând inversa acest trend.
Operatorul sistemului polonez de transport al petrolului prin conducte, PERN a anunțat miercuri că a detectat o scurgere la una din secțiunile oleoductului Druzhba (Prietenia), prin care rafinăriile din Europa Centrală, printre care și cele deținute de MOL în Ungaria și Slovacia, importă țiței rusesc. Oleoductul Prietenia este scutit de la embargoul impus de UE asupra importului de țiței din Rusia, care urmează să intre în vigoare pe 5 decembrie.
Instabilitatea cadrului legislativ din energie, domeniu în care în mai puțin de un an au fost adoptate 11 OUG-uri și legi, a condus la bulversarea totală a pieței și la apariția unor situații cel puțin bizare, imposibil de conceput în urmă cu nu mult timp. Ultimul exemplu: alimentarea cu gaz a sediilor Engie, cel mai mare furnizor de gaz de pe piața retail autohtonă, este în prezent făcută în regim de ultimă instanță de actualul Furnizor de Ultimă Instanță (FUI), OMV Petrom, potrivit unor surse de pe piață.
Motorina s-a scumpit cu 20 de bani, iar benzina cu 16 bani în ultimele 5 zile în stațiile liderului pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, în urma deciziei companiei de marți de a majora prețul carburanților cu 8 bani/l, atât în stațiile Petrom, cât și în cele OMV. În cele 3 luni precedente, după introducerea reducerii de 50 de bani pe litru convenită de guvern cu companii, carburanții se ieftiniseră cu 1,3 lei/l (sau 14%), respectiv, cu 2 lei/l (sau 23%).
O singură stație din capitală, cea a companiei azere Socar de pe bulevardul Basarabia, mai vindea marți luni dimineața motorina cu un preț mai mic de 8 lei/l în capitală, în urma scumpirilor mici, dar aproape zilnice efectuate de distribuitorii de carburanți. Liderul pieței, OMV Petrom, de exemplu a scumpit luni carburanții cu 2 bani/l, după ce sâmbătă efectuase o mișcare similară, după cea mai amplă de joi, când majorase prețul benzinei cu 4 bani/l, iar pe cel al motorinei cu 8 bani/l.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0611 | +0.0038 | +0.08 % |
1 USD | 4.3462 | +0.0150 | +0.35 % |
1 GBP | 5.8679 | +0.0152 | +0.26 % |
1 CHF | 5.3836 | +0.0101 | +0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro