Autori


Gabriel Dogaru are 7407 articole

Două mari companii din China au refuzat să participe la Salonul Auto de la Paris. Revin în schimb mărcile germane, iar Dacia Bigster va fi vedetă

Organizatorii Salonului Auto din Paris încep să tragă linie pentru ediția din acest an, care va avea loc în octombrie. Lista expozanților este aproape finalizată, fiind înregistrată o performanță prin revenirea mărcilor auto germane. Evenimentul va fi pentru prima dată gazda unui duel tăcut între marile mărci europene și cele chineze. Vor fi însă și câteva mărci asiatice celebre care vor lipsi.

Două mari companii din China au refuzat să participe la Salonul Auto de la Paris. Revin în schimb mărcile germane, iar Dacia Bigster va fi vedetă
Foto
FOTOGRAFII SPION: Dacia Bigster și Duster testează noua tracțiune 4x4 electrică. Premiera, peste câteva săptămâni, la Paris

Luna octombrie a acestui an va aduce premiera mondială a unui model Dacia despre care presa din toată lumea scrie de trei ani. Este vorba despre Bigster, SUV-ul care este considerat un Duster mai mare, dar care va avea o mulțime de caracteristici noi față de modelul proaspăt lansat în primăvara acestui an. Printre noutăți va fi și noua tracțiune integrală cu o componentă electrică, numită și e-4WD.

FOTOGRAFII SPION: Dacia Bigster și Duster testează noua tracțiune 4x4 electrică. Premiera, peste câteva săptămâni, la Paris
Foto
FOTO Chinezii nu renunță la motoarele termice: GWM lansează SUV-ul Tank 400 cu motor diesel

Multă lume își amintește de SUV-urile cu care Great Wall Motors (GWM) a intrat pe piața din România, în urmă cu aproape 20 de ani, folosind brandul Haval și motoare japoneze. Între timp, marca a crescut și mai mult, inclusiv pe plan internațional, și nu a abandonat motorizările cu combustie, în pofida trendului de electrificare. Unul dintre cele mai noi modele ale mărcii, lansat cu propulsie PHEV, va primi acum și motor diesel, inclusiv pentru export.

FOTO Chinezii nu renunță la motoarele termice: GWM lansează SUV-ul Tank 400 cu motor diesel
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la

Curs BNR
1 EUR5.0539 -0.0006-0.01 %
1 USD4.3207 -0.0366-0.84 %
1 GBP5.8325 -0.0129-0.22 %
1 CHF5.3868 +0.0034+0.06 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro


Must Read