VIDEO „Gașca de la Drept”, film inspirat de cartea avocatului Mihai Hotca, va fi lansat în cinematografe la toamnă. Urmează și un serial

„Gașca de la Drept”, filmul inspirat de volumul omonim scris de prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca, este programat să ajungă în cinematografe în jurul datei de 10 octombrie.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO „Gașca de la Drept”, film inspirat de cartea avocatului Mihai Hotca, va fi lansat în cinematografe la toamnă. Urmează și un serial

„Gașca de la Drept”, filmul inspirat de volumul omonim scris de prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca, este programat să ajungă în cinematografe în jurul datei de 10 octombrie.

Povestea care a luat naștere în timpul pandemiei, dintr-o simplă dorință de introspecție și notițe personale, s-a transformat treptat într-un proiect editorial, iar acum într-un demers cinematografic de amploare, a declarat Mihai Hotca în emisiunea Legile Afacerilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Totul a început în 2020, când autorul nu intenționa să scrie o carte, ci doar să își aștearnă gândurile. Un an mai târziu, în martie 2021, schița inițială a prins conturul unei povești, dar abia în vară a urmat o lună intensă de scris care a dus la apariția cărții. „Gașca de la Drept” este un omagiu adus prieteniei din anii studenției și are ca protagonist un întreg grup de tineri, legați printr-o relație profundă și autentică. Ideea de bază este simplă, dar puternică: eroul principal nu este un individ, ci grupul.

„A fost un maraton de scris de aproape o lună și așa a apărut cartea. Cartea gravitează în jurul unui grup de studenți între care există relații foarte strânse. Ideea de bază este că eroul principal este grupul”, a spus Mihai Hotca.

De la carte la ecran: o echipă cu viziune și pasiune

Pentru transpunerea în film, autorul a colaborat cu regizoarea Mihaela Aniței și scenaristul Emanuel Pîrvu.

„A fost important ca studenții din film să pară o gașcă reală, decupată din viața unei facultăți, din ore, din pauze, din petreceri sau proiecte comune”, a adăugat Mihai Hotca.

El a subliniat și rolul esențial al lui Emanuel Pîrvu în dezvoltarea scenariului, considerându-l „impecabil”.

Mihaela Aniței, regizoarea lungmetrajului, a declarat că proiectul a fost o provocare artistică.

„Lucrurile au căpătat o anumită dinamică de la hârtie la ecran pentru a prinde mai multă viață. Esența, însă, a rămas cea din carte: prietenia, echipa, curajul și efervescența perioadei studenției.”

Ea a descris filmul ca fiind unul comercial, cu accente comice, dar și profund ancorat în realitățile și emoțiile tinereții. „Gașca de la Drept” nu este doar un film despre tineri, ci și pentru cei care privesc înapoi spre anii de facultate cu nostalgie.

În centrul distribuției se află tineri actori, aleși pentru a reda autenticitatea relațiilor din grup. Cezara Petredeanu, care joacă rolul Anei, se află la debutul său în cinematografie.

„Personajul Ana seamănă cu mine și m-am bucurat foarte tare să joc acest rol. Povestea este superbă, dar cel mai frumos a fost lucrul alături de oamenii care apar în film. Mihaela ne-a oferit libertatea de a juca așa cum am simțit.”

Lansarea lungmetrajului reprezintă doar primul pas. În paralel, echipa lucrează și la un serial inspirat din aceeași poveste, dar încă nu a fost stabilit momentul începerii filmărilor. Totuși, acest lucru s-ar putea întâmpla în acest an sau la începutul lui 2026.

viewscnt
Daniel Apostol
Adrian Panaite

Teodora Preoteasa este o expertă în politici publice și finanțări europene, cu o carieră solidă construită în administrația publică centrală, în special în domeniul gestionării fondurilor europene și al programării strategice.

De-a lungul a peste 15 ani de activitate în instituțiile statului, a ocupat funcții de conducere, printre care secretar de stat, consilier de stat, director general și, în prezent, director al Direcției de Administrare a Fondurilor Europene în cadrul Băncii de Investiții și Dezvoltare a României.

A coordonat direct negocierea și implementarea Politicii de Coeziune 2021–2027 și a Planului Național de Redresare și Reziliență, gestionând un portofoliu investițional de peste 59 miliarde euro. A reprezentat România în dialogul cu instituțiile europene, contribuind la definirea priorităților naționale în domenii precum tranziția verde, digitalizare, sănătate și inovare. În paralel cu activitatea guvernamentală, Teodora are o experiență vastă în comitete strategice de investiții și guvernanță, fiind implicată în decizii privind instrumente financiare europene – inclusiv capital de risc, fonduri de digitalizare și acțiuni climatice – și în supravegherea unor companii de stat de interes național.

A contribuit la aprobarea strategiilor de investiții, la stabilirea criteriilor de eligibilitate și la monitorizarea performanței financiare, asigurând conformitatea cu regulamentele naționale și europene. Este, de asemenea, lector asociat la Academia de Studii Economice din București, unde formează viitoarea generație de specialiști în fonduri europene și politici publice.

NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la

Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0628 -0.0005-0.01 %
1 USD4.3331 +0.0158+0.37 %
1 GBP5.8856 +0.0260+0.44 %
1 CHF5.3754 -0.0037-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
Cele mai citite