Opinii: Parenting pentru alegători

Florin Iaru
Florin Iaru
scris 24 mai 2024

Nu am să fac niciodată greșeala de a indica oamenilor ce să voteze. Mi se pare o aroganță, prin care urmează să demonstrez că io gândesc bine, sănătos, iar toți ceilalți sunt niște proști. Cu asta nu aș putea decât să intru în categoria proștilor foarte fuduli (o categorie, să recunoaștem, foarte numeroasă). De aceea, mă abțin. Însă sunt câteva idei care plutesc în aer și la care aș vrea să mă refer în articolul de față. Mai cred că, de multe ori, gândurile și voința noaste sunt deturnate de panglicari, de șmecheri, de un val general de informații îndoielnice, modificate genetic, care le schimbă pe nesimțite, zi de zi, ceas de cea și în proporție de masă.

Urmărește-ne și pe Google News

Este deja dovedit, de la „Spirala tăcerii”, o carte de Elisabeth Noelle-Neumann, că poți influența societatea să acționeze chiar împotriva intereselor ei, dacă reunești un discurs atractiv, personalități carismatice și jumătăți de adevăr cu un scop „lucrativ” ascuns publicului. Dau întotdeauna exemplul salariaților români, care au acceptat un venit mai mic, cu condiția ca și alți salariați (dacă nu toți) să fie la fel de prost plătiți sau să li se reducă salariile.

Morcovul fluturat pe sub nasul lor a fost câștigul net dintr-o anumită branșă. În loc să facă efortul de a-și spori veniturile, au omorât capra vecinului. Țin minte ca acum teoriile abracadabrante care străbăteau țărișoara, în urmă cu 15 ani, care au plantat în capete convingerea că sărăcia e frate sau soră cu România, că ne merităm soarta, pentru că românii nu muncesc și avem prea mulți asistați sociali. Când a îndrăznit careva (care a zăbovit nițel pe statistici și pe cercetări socio-economice mai mult de 5 minute) să spună că în România se muncește mai mult decât în străinătate, raportat la venituri, ori că măsurile de austeritate sunt nu numai prost gândite, dar vor înrăutăți situația materială a milioane de oameni și vor pune economia cu botul pe labe, au fost făcuți cu ou și cu oțet.

După mulți ani, parcă treziți din somn, cetățenii au constatat că au fost păcăliți. Că dușmanii poporului avuseseră dreptate. Prea târziu. Au plătit prețul: o lungă perioadă de incertitudini și de depresie, care a scos untul din ei.

Opinii: De ce vedem lumea diferit? CITEȘTE ȘI Opinii: De ce vedem lumea diferit?

Același lucru se aplică și în politică (mai exact, acum, în preajma alegerilor). Mulți cetățeni sunt amețiți rău de idei și opinii care, luate la bani mărunți, sunt găunoase. Dar cine să le decojească?

Prima dintre idei e că voturile nu numai că nu sunt egale, dar nici nu ar trebui să fie, iar oamenii care votează altfel decât li se impune – cu violență – sunt și proști, și vinovați. Bănuiesc că toți cei care citesc rândurile astea și au conturi de Facebook și-au făcut deja o opinie definitivă despre ce e bine și ce e rău.

Nicio informație nu le mai poate schimba decizia. De altfel, zic ei, e singura decizie bună. Așa o fi? Păi, urmarea logică e că, pentru a fi bine (consecința unei alegeri corecte), e necesar ca tot poporul să fie unit în cuget și simțiri. E periculos, e contraproductiv, e rușinos să te abați de la linia partidului. Hm. Tot ce pot să spun e că am mai auzit discursul ăsta, ce e drept, mai gângav, și cu el România a dat faliment. Așadar, pluralismul opiniilor, al idealurilor, al teoriilor, întrecerea lor, indiferent de etichetele lipite, sunt singurele căi pentru a face o civilizație să meargă înainte, să găsească niște căi de evoluție.

E la mintea cocoșului. Or, tocmai la mintea pintenatului nu ajung campaniile de umilire publică a unor oameni și partide. Să fiu bine înțeles: un om politic nu prea are viață personală. Ăsta ar trebui să fie prețul puterii pe care o dobândește. Și nici nu poate fi ferit de umorul poporului. Însă de aici până la acuzații nedovedite, insinuări fără bază și bârfe e un drum lung. Pe aceste aluzii/iluzii se bazează campanii întregi de atragere sau de respingere a publicului. Unele sunt mai bine făcute, altele, din fericire, mai rău. Prin urmare, bătălia e pentru voturi. Cum s-ar zice, voturile „neegale” sunt, totuși, egale ca importanță.

Aici avem altă marotă. Am auzit de nenumărate ori protestul indignat că „Ilie de la sculărie nu poate fi pe aceeași treaptă cu Siminichie de la Academie”. Așadar, nu toți oamenii ar trebui să aibă drept de vot. Trebuie să dovedești că gândești ca să bagi în urnă. Aici, dați-mi voie să râd. Lumea face o teribilă confuzie între meserie și sentiment. Între știință și idei. Poți fi cu stea în frunte, poți avea roabe de diplome pe bune și camioane de lucrări despre lucrul în sine, politic poți să fii un zero.

Opinii: România importantă: de la a spune la a face CITEȘTE ȘI Opinii: România importantă: de la a spune la a face

De altfel, istoria secolului XX e plină de „minți strălucite” care au îmbrățișat nazismul, comunismul, maoismul și câte și mai câte. Unii, pentru bani – și-au pus talentul și priceperea în slujba unor cauze odioase. Alții, din convingere – nu vă mirați, seamănă ca două picături de apă, dacă nu chiar sunt idioți utili. La noi, recent, au fost două valuri de isterie intelectuală cu adorație și pupat de sfinte buci: în vremea lui Iliescu și în vremea lui Băsescu. Nu au fost ei înălțați pe cele mai înalte culmi ale penibilului laudativ de intelectuali desăvârșiți? Ba da. Au fost.

Așa că vă sfătuiesc să uitați de strălucirea neprihănită a minții „intelectuale” și să eliminați criteriul pregătirii profesionale din panoplia votului. Școala multă te pregătește în meseria ta. Dar politician nu te face și în niciun caz unul bun. Poți fi, dar nu are legătură cu școala. Dumnezeu îți dă, da’ nu-ți bagă și în traistă.

Bun, o să mă întrebați, dar la ce mama dracului ne uităm în alegeri? Ce e valabil și ce nu? Sfatul meu (care nu implică nicio obligație) este să eliminați din coșul cu intenții de vot școala, pregătirea profesională, farmecul personal, familionul sau escapadele sexuale (doar dacă nu simțiți că urmează să-și continue aventurile galante în biroul de primar ori deputat), starea materială, ticurile verbale. În general, toate giumbușlucurile cu care poți agăța și face de râs pe oricine. Nimic din înfățișarea / sexualitatea / credința cuiva nu are legătură cu funcția publică.

Ceea ce contează este ce promite. O să faceți ochii mari. Păi, nu la promisiuni s-au întrecut politicienii românești în ultimii 34 de ani? Ba da. Și mă întreb cum mama naibii, după atâta amar de timp, încă mai punem botul la baliverne. Părerea mea e că, cu cât promite mai puțin și într-un termen lung, cu atât e credibil un candidat. Să fugiți ca dracul de tămâie de cei care, mâine, rezolvă totul. De cei care promit soarele și luna de pe cer. Ori care jură pe sfânta constituțiune că de mâine vâră la zdup (și lichidează) toți hoții. Orice candidat care se prezintă învelit în miere și înmuiat în lapte e calea sigură către un nou eșec.

„Dar vorbește așa frumos…” – vor ofta mulți. „Dar e așa un băiat finuț…” – vor suspina alții. Da, e adevărat. Mintea noastră încearcă să ne păcălească cu iluzii. E greu de luptat cu sentimentele, cu dorințele. Însă cunosc un remediu pe care îl cunoașteți și dvs. Intrați într-un magazin fizic sau online. Marfă – căcălău. Aparate și mărfuri uimitoare. Băuturi superfine. Telefoane de top. Vită Wagyu Kobe. Tehnologie de ultimă oră. Ceea ce pune stavilă dorințelor noastre nesățioase e prețul. Brusc, când dăm cu ochii de preț, devenim raționali. Începem să cântărim, să evaluăm spațiul din baie sau din bucătărie, să socotim zilele până la chenzină, să răsfoim contul bancar – și nu știu cum se face, că rareori ne permitem ce e mai scump (dacă nu niciodată) și facem o alegere rațională, bazată pe echilibru.

Opinii: Parada ipocriților sau răzbunarea prostului? CITEȘTE ȘI Opinii: Parada ipocriților sau răzbunarea prostului?

Ei bine, candidații sunt, pentru noi, ceas, telefon, frigider, aragaz, borcan sau biscuiți. Toți au un preț. Toți promit în prospect calitatea de pe cer. Însă, așa cum facem în magazin, măsurând, cântărind și scormonind în portofel, tot atâta merită și candidații. Mare lor putere vine din exploatarea visurilor din mintea oamenilor mici, neînsemnați, care au, toți, un singur lucru în comun. Săraci și bogați, proști și deștepți, cinstiți, dar și necinstiți. Vor să trăiască mai bine.  Iar istoria universală, cât și cea personală a dovedit că „binele” vine încet, șovăitor și e cam ticăit, în timp ce „mai binele” face tumbe și mănâncă foc.

Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole

viewscnt
Afla mai multe despre
opinie
florin iaru