Opinii: Ce (ne) facem acum? Organizarea speranței

Așa cum poate observa oricine a trăit în România în ultimele luni, avem în momentul de față o politică centrată pe deficit și austeritate care, trebuie să o spunem cu onestitate, nu poate decât să deprime societatea
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Opinii: Ce (ne) facem acum? Organizarea speranței

Așa cum poate observa oricine a trăit în România în ultimele luni, avem în momentul de față o politică centrată pe deficit și austeritate care, trebuie să o spunem cu onestitate, nu poate decât să deprime societatea. În acest context, rezultatele așteptate prin pachetele 1, 2, 3 sau câte vor fi în final s-ar putea să devină un vis frumos, ucis de percepția de dezastru care se instalează tot mai tare în societate. Prin urmare, este necesară, mai mult ca niciodată, o schimbare de discurs, o schimbare de politici publice și o asumare de leadership. Nu vorbim de un exercițiu de PR, ci de o schimbare de direcție și de energie publică.

Este ceea ce simțim foarte mulți: acum este momentul să facă un pas în față o serie de actori politici și publici care consideră că au curajul și ideile necesare. Nu toți trebuie să fie lideri de partide, cred că putem depăși ideea unui proces hiper-centralizat și ierarhizat. E nevoie de un dialog public dincolo de punctaje de partid, ceea ce implică, pentru coaliția de guvernare, de exemplu, diminuarea atacurilor pe teme minore și concentrarea discuțiilor (uneori în contradictoriu, pentru că nu totul trebuie să fie consens) pe subiecte cu adevărat relevante pentru public.

Urmărește-ne și pe Google News
Opinii: Summit-ul Trump-Putin din Alaska nu a intrat în istorie! Ce urmează pentru ordinea mondială? Un summit Putin – Trump la Moscova? CITEȘTE ȘI Opinii: Summit-ul Trump-Putin din Alaska nu a intrat în istorie! Ce urmează pentru ordinea mondială? Un summit Putin – Trump la Moscova?

Avem nevoie de contururile definite public ale unui plan de țară și, mai ales, trebuie să organizăm speranța în perioada următoare. Parafrazându-i mai mult sau mai puțin fericit pe unii, trebuie să ne luăm nu turul doi înapoi, ci trebuie să ne luăm speranța înapoi.

Astăzi, din emoțiile cheie prezente în politică, riscăm ca frica, mânia și scârba, precum și tristețea—sentimentele care activează inclusiv posibile proteste în toamnă sau duc la demobilizarea și pasivizarea audienței—să domine și să nu lase loc pentru nimic cu adevărat pozitiv și constructiv.

În momentul de față avem nevoie cu regularitate de surprize (pozitive, surpriză fiind o altă emoție cheie), în primul rând prin felul în care acționează liderii noștri și prin maturitate explicațiilor și deciziilor luate. Aceste surprize plăcute pot veni și din partea sectorului privat și a societății civile, politica cred că este conștientă că nu poate avea monopolul speranței. Iar, în general, sectorul privat ar trebui să se organizeze mai bine, să nu mai aștepte surprize de la stat, să nu aibă doar o atitudine reactivă în care se pune la adăpost de veștile proaste (care au tot venit în ultima perioadă). În fapt, ar trebui să aibă curajul de a-și asuma la rândul său un plus de leadership în societate, așa cum a făcut și Confindustria în cazul unei Italiei, într-un moment în care problemele țării păreau de nedepășit.

Opinii: Europa și amnezia pieței unice CITEȘTE ȘI Opinii: Europa și amnezia pieței unice

Acolo unde încă mai sunt bani în România, dincolo de tăieri de bugete și restructurări, ar trebui încurajate domenii esențiale precum educația și cultura, care țintesc, printre altele, sănătatea intelectuală a națiunii. Avem nevoie de mai multă atenție la sprijinirea mișcărilor culturale, pentru că România nu se poate ridica doar prin venituri mai mari. Creșterea noastră ca societate nu se poate face fără elite culturale, fără educație și fără societate civilă. Energizarea societății românești, rezistența și relansarea, toate sunt parte ale unui proiect major, iar acest proiect este, în egală măsură, un proiect cultural și un proiect de acțiune, de modelare și remodelare a mentalităților noastre.

Urmează o perioadă de stres, de la facturi și alte vești proaste, dar este foarte important să organizăm speranța. Fără organizarea speranței, vom fi copleșiți. Fără speranță nu e fericire, marea emoție din cele 6 emoții de bază, care ne motivează pozitiv. Aici, indiferent de ce evaluări individuale putem avea, rolul președintelui și al premierului sunt cheie. Nicușor Dan și Ilie Bolojan pot da tonul, prin mesaje, prin contrabalansarea mesajelor îngrijorătoare, prin exemple care fac loc și deschid ușa speranței. Mai multă atenție deci la cuvinte, la cuvintele care funcționează, vorba lui Frank Luntz; mai puțin accent pe activarea și potențarea fricilor, care și așa sunt la un nivel semnificativ în România. Așa cum, in 2010, noi am omorât cuvântul „austeritate” și l-am făcut toxic în spațiul public, suntem aproape, dacă nu gestionăm bine situația, să facem la fel cu conceptul de „reformă”, deși știm cu toții cât de important este. Riscăm ca a doua oară în 15 ani să moară conceptul de reformă a statului.

Avem deci nevoie ca de aer de lideri politici și de lideri de business care să spună NU depresiei publice și colective și DA mobilizării pentru reușită. România de succes nu se clădește prin prăbușire accelerată și, după aceea, prin revenirea pe linia de plutire; noi trebuie să facem totul, inclusiv ca atmosferă publică, pentru a preveni căderea, recesiunea și criza. Nu trebuie să ajungem la fundul gropii (sau al sacului) pentru a reveni economic, iar Guvernul nostru are de ce să fie de sacrificiu sau să se comporte ca atare. Avem resurse pentru a evita scenarii negative, dar trebuie să ne organizăm și să schimbăm abordarea.

Opinii: Joaca de-a măcelul CITEȘTE ȘI Opinii: Joaca de-a măcelul

Cum organizăm în fapt speranța? Iată doar câteva idei, sunt siguri că fiecare avem foarte mult de adăugat aici. Începem cu un diagnostic sincer și un limbaj care chiar transmite ceva: spunem pe nume problemelor (prețuri, servicii publice, birocrație), fără fatalism, și le legăm de 3–5 obiective clare, ușor de înțeles. Apoi livrăm „victorii de etapă” pentru o lună sau un trimestru: timpi mai mici de așteptare pentru un serviciu public (apropo de lucrurile de care se plâng românii din Diaspora), un drum terminat mai devreme, un nou tratament disponibil bolnavilor, un angajament respectat. Dincolo de puseurile reformatoare din pix ale lunii septembrie unde nu se mai poate face mult acum, e bine de reamintit ca reformele se pregătesc, nu se improvizează; 60 de zile de muncă tehnică (analiză de impact, consultare reală), apoi lansare cu „ghid de utilizare” pentru cetățeni—pași clari, costuri, beneficii, Q&A, call-center și tutorial video de 2 minute. Menținem un ritm lunar de „surprize plăcute” care ne ușurează viața—eliminarea unei adeverințe inutile, prelungiri automate pentru lucrurile care chiar funcționează, rambursări mai rapide pentru IMM-uri—anunțate pe un mini-dashboard public (verde/galben/roșu). Așa organizăm speranța: cu pași mici, concreți și cu repetiție. Mai ales într-o țară cu cotă joasă de încredere în instituțiile politice și publice în general. 

Recent am văzut online la o amică ideea de #mamapoate. Ei bine, dacă mama poate, dacă un cetățean obișnuit poate—și o țară ca România poate. O țară de 20 și ceva de milioane, acasa și afară nu își poate permite depresia, și nu are de ce sa o accepte, având resursele “naturale” pentru a nu intra in ea sau daca intra de a o depăși repede. Dar pentru asta, speranța nu se declamă: se organizează. Începem de azi, cu pași mici, dar fermi. Se vorbește cu empatie, se finalizează pași mici, se merge mai departe, cu încredere și motivație. Așa se înving frica, mânia și scârba; așa se reabilitează conceptul de „reformă”; așa se construiesc victorii de etapă care, adunate, aduc schimbarea de direcție.

Radu Magdin este CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic

viewscnt
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0629 +0.0077+0.15 %
1 USD4.3681 +0.0244+0.56 %
1 GBP5.8714 +0.0181+0.31 %
1 CHF5.4137 +0.0232+0.43 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
Cele mai citite