În urmă cu opt ani, cam în această perioadă, politica externă americană era în mâinile unui anume Rex Tillerson: primul secretar de stat al lui Donald Trump fusese mult timp directorul executiv al gigantului petrolier Exxon. Astăzi, legătura cu Exxon este din nou în prim-planul politicii externe a lui Trump, în al doilea mandat, scrie presa italiană.
O știre publicată de „Wall Street Journal” dezvăluie că la Summitul din Alaska cu Putin s-a vorbit despre revenirea Exxon în afacerile cu petrolul rusesc. Exact când Trump atacă dur India, ridicând tarifele la 50% pentru a pedepsi achizițiile sale de țiței rusesc cu încălcarea sancțiunilor, se pregătește însăși America pentru un viitor post-sancțiuni?
Europa contribuie semnificativ la complicarea și înrăutățirea situației. Există o narațiune dominantă, conform căreia Uniunea ar fi închis „robinetele rusești” și, deși cu prețul sacrificiilor, și-a eliminat dependența energetică de Moscova. Și, apoi, există realitatea. Importurile de combustibili fosili din Rusia nu au încetat niciodată, la trei ani și jumătate de la atacul asupra Ucrainei și de la anunțarea sancțiunilor, scrie Rador.
Anul trecut, Uniunea Europeană i-a plătit lui Putin uriașa sumă de 23 de miliarde de euro doar pentru a cumpăra combustibili fosili. Și această cifră oficială nu include importurile europene abundente care tranzitează țări terțe, precum India. Da, însăși India pe care o vizează Trump, pe lângă cumpărarea de gaze și petrol rusesc pentru propriile nevoi, s-a specializat și în rafinarea țițeiului rusesc, pe care îl vinde europenilor drept combustibil pentru mașini.
Prin urmare, adevăratul bilanț al sancțiunilor este foarte diferit de ceea ce unii ar vrea să ne facă să credem. Fermității folosite în discursurile oficiale îi corespund ambiguitatea și compromisurile nesfârșite. Rezultatul este că frontul „prietenilor Kievului” nu a încetat niciodată să finanțeze armele lui Putin.
Revin la știrea din „Wall Street Journal” despre Exxon Mobil și la povestea din culisele summitului de la mijlocul lunii august de la Anchorage, în Alaska. Scena oficială este cea a summitului: Trump și Putin zâmbesc în fața camerelor de filmat, vorbind despre „a face mai multe afaceri împreună” între cele două țărmuri ale Pacificului.
În culise, conform reconstituirii ziarului american, giganții energetici ai celor două țări discută în secret posibilitatea reînvierii unei vechi căsătorii de conveniență. Obiectul dorinței este Sakhalin-1, un câmp masiv de petrol și gaze din largul coastei Orientului Îndepărtat al Rusiei.
Exxon Mobil, care fusese acționar și operator istoric din 1995, a fost forțată să îl abandoneze după invadarea Ucrainei în 2022, în conformitate cu sancțiunile lui Biden, pierzând miliarde. Ca represalii, Moscova a blocat vânzarea acțiunilor sale și i-a expropriat efectiv investiția.
Astăzi, Exxon discută o posibilă revenire, condusă de vicepreședintele Neil Chapman și cu binecuvântarea directorului executiv Darren Woods, care „a tatonat terenul” pe lângă Trump. Pentru Putin, ar fi o lovitură majoră: a convinge un gigant american de o asemenea amploare să se întoarcă ar însemna să rupă izolarea sa și să readucă capitalul, tehnologia și expertiza occidentală într-un sector strategic afectat de sancțiuni.
Pentru Exxon, ar însemna să recupereze cel puțin o parte din pierderi și să recâștige o sursă sigură de aprovizionare, cu piețe de desfacere în principal în Asia.
Rezultatul acestor manevre majore este departe de a fi sigur, deocamdată. Industria rusă continuă să pompeze țiței, dar fără noi investiții în tehnologii avansate, capacitatea sa va scădea.
Economia suferă din cauza inflației, a ratelor ridicate ale dobânzilor și a exproprierilor arbitrare; vânzările pe piața europeană au scăzut, iar cumpărătorii indieni și chinezi (care operează adesea prin canale financiare ascunse în Emirate) cer reduceri și plătesc puțin și cu întârziere. Mult depinde de rezultatul războiului: dacă Trump reușește să impună un acord, Exxon ar putea reveni; dacă Putin continuă să lupte, susținătorii Casei Albe, precum actualul secretar de stat Marco Rubio (și republicanii din Congres), vor triumfa și ar putea exista chiar și noi sancțiuni.
Uniunea Europeană este cea care vorbește, dar nu pune în practică sancțiunile. Iar noua strategie militară a lui Zelenski se încadrează în contradicțiile sale. Recentele atacuri ucrainene împotriva infrastructurii petroliere rusești au evidențiat dependența energetică persistentă a Europei de Moscova.
Kievul a atacat în repetate rânduri conducta Drujba, cea mai mare din lume, care aprovizionează Germania, Slovacia și Ungaria cu țiței rusesc și kazah. Atacurile ucrainene, efectuate cu drone și rachete Himars de fabricație americană, au întrerupt temporar fluxurile și au amenințat aprovizionarea cu energie a Berlinului, în timp ce Ungaria și Slovacia au raportat lipsuri și vulnerabilitate.
Liderul maghiar Viktor Orban a protestat, acuzându-l pe Zelenski că își vizează și aliații, și i-a scris lui Trump pentru a se plânge. În acest moment, însă, președintele american a apărat strategia ucraineană: în opinia sa, singura modalitate de a câștiga războiul este aducerea acestuia în interiorul granițelor Rusiei. Zelenski și-a reiterat poziția, promițând să lovească „adânc” în teritoriul agresorului.
Atacurile ucrainene scot în evidență o realitate inconfortabilă, departe de retorica oficială: UE, în timp ce pregătește cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni, continuă să importe volume uriașe de hidrocarburi rusești, direct sau prin triangulări (vezi, de exemplu, țițeiul rafinat în India și reexportat sub formă de motorină). Această contradicție dezvăluie dificultatea continentului de a se elibera de Moscova, în ciuda războiului aflat acum în al patrulea an.
