Parcurile eoliene offshore ar putea elibera în mare peste 200 de substanțe chimice.
Multe dintre acestea sunt toxice sau cancerigene, conform unui studiu citat de DPA.
Cercetarea - care nu a stabilit cantitatea de substanțe chimice eliberată efectiv - a fost condusă de Agenția germană maritimă și hidrografică (BSH), în colaborare cu instituții din Franța și Belgia, arată Agerpres.

Cercetătorii au identificat 228 de substanțe care ar putea fi eliberate de parcurile eoliene offshore, dintre care 62 sunt considerate deosebit de relevante pentru mediul înconjurător și sunt listate de Agenția europeană pentru produse chimice (ECHA).
Printre acestea se numără substanțe chimice care ar putea fi toxice, care ar putea persista în mediul înconjurător și care ar putea avea efecte hormonale sau ar putea fi cancerigene, în condițiile în care multe dintre ele se pot acumula în lanțul trofic, a scris grupul în Marine Pollution Bulletin.
Aproximativ 70% dintre substanțele chimice provin în principal din sistemele de protecție împotriva coroziunii, în timp ce 10% provin din uleiuri și lubrifianți. Restul emisiilor provin din agenții de răcire și pentru stingerea incendiilor.
O modalitate de măsurare ar fi să se evalueze concentrațiile substanțelor respective înainte de construcție și în timpul funcționării parcurilor eoliene offshore, a indicat BSH.

Studiul a arătat, de asemenea, că anumite eliberări de substanțe pot fi evitate prin utilizarea sistemelor alternative de protecție împotriva coroziunii, a sistemelor de răcire închise sau a materialelor de exploatare biodegradabile.
'Cu toate acestea, lipsesc standardele specifice industriei, cum ar fi cele utilizate în transportul maritim', a declarat într-un comunicat BSH, cu sediul în Hamburg.
În Germania, unele reglementări în vigoare impun dezvoltatorilor de proiecte să prezinte BSH, în faza de planificare, un plan care să identifice emisiile potențiale, alături de modalitățile de reducere a acestora.

Cercetătorii și-au exprimat speranța că o colaborare interdisciplinară va duce la elaborarea unor linii directoare la nivel internațional și că studii viitoare vor putea determina cantitatea de substanțe eliberate efectiv în mediul înconjurător de parcurile eoliene offshore.