ULTIMA ORĂ One United Properties anunță intenția de a lansa un program de Ofertă Publică de Cumpărare pentru până la 20% din propriile acțiuni

One United Properties, dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte, anunță intenția de a lansa un program de Ofertă Publică de Cumpărare (OPC) pentru răscumpărarea acțiunilor proprii.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ One United Properties anunță intenția de a lansa un program de Ofertă Publică de Cumpărare pentru până la 20% din propriile acțiuni

Sursa foto: BVB

One United Properties, dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte, anunță intenția de a lansa un program de Ofertă Publică de Cumpărare (OPC) pentru răscumpărarea acțiunilor proprii.

Oferta publică de cumpărare reprezintă un mecanism prin care o companie listată oferă acționarilor săi posibilitatea de a-și vinde acțiunile direct către companie, la un anumit preț și într-o perioadă de timp determinată.

Decizie anti-băieți deștepți din energie: Vrei să cumperi? Banul jos! CITEȘTE ȘI Decizie anti-băieți deștepți din energie: Vrei să cumperi? Banul jos!

Compania intenționează să achiziționeze până la 20% din capitalul social subscris și vărsat prin intermediul unui program OPC, la un preț minim de 25 de lei și un preț maxim de 40 de lei per acțiune, valoarea totală a ofertei ridicându-se la maximum 884 de milioane de lei.

OPC este concepută ca parte a unui program mai amplu de răscumpărare și poate fi derulată prin una sau mai multe oferte succesive, în funcție de condițiile de piață, nivelul de participare al acționarilor și aprobările din partea autorităților de reglementare.

Intenția de a lansa programul de OPC este prezentată ca reflecând poziția financiară solidă a Companiei și capacitatea sa de a genera numerar, care îi permit să continue investițiile în dezvoltări de amploare, asigurând în același timp un management activ al capitalului.

Acțiunile răscumpărate vor fi anulate, iar capitalul social al companiei va fi redus, ceea ce va conduce la optimizarea structurii de capital și va susține crearea de valoare pe termen lung pentru acționari.

„De la momentul listării, One United Properties a utilizat în mod consecvent mecanismele pieței de capital – obținând finanțări pentru accelerarea creșterii, extinzând baza de investitori și stabilind parteneriate pe termen lung. Prin programul de OPC, folosim din nou aceste instrumente de piață pentru a consolida structura de capital și a genera valoare suplimentară pentru acționarii noștri.

Această inițiativă nu reprezintă o îndepărtare față de piața de capital, ci o oportunitate de a utiliza pe deplin mecanismele acesteia pentru a optimiza baza de capitaluri proprii, reafirmând totodată angajamentul nostru ferm de a rămâne o companie listată, transparentă, orientată spre viitor și dinamică", a declarat Claudio Cisullo, Președintele Consiliului de Administrație al One United Properties.

AROBS Transilvania urcă: Piața din Statele Unite se dovedește a fi deosebit de atractivă pentru noi CITEȘTE ȘI AROBS Transilvania urcă: Piața din Statele Unite se dovedește a fi deosebit de atractivă pentru noi

Membrii Consiliului de Administrație, inclusiv co-fondatorii Companiei, au confirmat că nu vor vinde nicio acțiune în cadrul programului de OPC.

Programul de OPC va fi derulat în conformitate cu reglementările aplicabile în vigoare și este condiționat de aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, convocată pentru data de 15 octombrie 2025, precum și de aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară („ASF"). Detaliile complete ale programului, inclusiv prevederile finale, structura și calendarul, vor fi publicate în documentația oficială a ofertei, ulterior aprobării de către ASF.

Listată în vara anului 2021, compania One United Properties și-a redus în primele 6 luni ale anului,  cu 14,93% rezultatul din activități de exploatare EBITDA, la 335,83 milioane lei, de la 292,19 milioane lei în exercițiul financiar precedent.

One United Properties (ONE) a realizat în primul semestru vânzări consolidate de proprietăți rezidențiale de 642,26 milioane lei, cu 22,53% mai mari decât cele de 524,15 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Este o performanță obținută în condițiile în care compania a vândut 301 de apartamente cu o suprafață totală cu puțin peste 24.600 de metri pătrați, 332 locuri de parcare și alte tipuri de unități.

Costul de vânzare a acestor proprietăți a urcat cu 21,95%, la 401,77 milioane lei, de la 329,45 milioane lei. Veniturile nete din chirii au avansat cu 1,86%, la 52,42 milioane lei, de la 51,46 milioane lei. Astfel, compania și-a mărit profitul net cu 8,62%, la 248,36 milioane lei, de la 228,65 milioane lei în primele 6 luni din 2024. La T1, câștigul net era de 96,19 milioane lei și pe întreg anul trecut, acesta a fost de 372,6 milioane lei.

Vrancart – pierdere de peste 2 milioane euro la S1 CITEȘTE ȘI Vrancart – pierdere de peste 2 milioane euro la S1

La data de 30 iunie, compania concentra active totale la nivel de grup de 5,87 miliarde lei, cu 6,15% mai ridicate decât cele de 5,53 miliarde lei de la finele anului 2024. Cea mai mare parte a acestora, echivalentul a 3,03 miliarde lei îl reprezintă portofoliul de clădiri de birouri și terenuri. La acest protofoliu se adaugă proprietăți rezidențiale cu o valoare agregată de 970,58 milioane lei.

ULTIMA ORĂ One United Properties anunță intenția de a lansa un program de Ofertă Publică de Cumpărare pentru până la 20% din propriile acțiuni

În același interval de raportare, datoriile au urcat cu 7,73%, la 2,23 miliarde lei, de la 2,07 miliarde lei. One United Properties a fost adusă la cota pieței reglementate a Bursei de Valori București în vara anului 2021 de fondatorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu și la ultimul preț de închidere de 24,25 lei/acțiune societatea are o capitalizare de 2,68 miliarde lei (528,95 milioane euro).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0725 +0.0003+0.01 %
1 USD4.3271 -0.0172-0.40 %
1 GBP5.8564 +0.0064+0.11 %
1 CHF5.4141 -0.0087-0.16 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite