Apple dezvoltă un nou sistem de operare, nume de cod Charismatic

De anul viitor, pe lista sistemelor de operare create de Apple, pe care se găsesc iOS, iPadOS și macOS, printre altele, se va adăuga un nou sistem, care poartă, deocamdată, numele de cod Charismatic.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Apple dezvoltă un nou sistem de operare, nume de cod Charismatic

De anul viitor, pe lista sistemelor de operare create de Apple, pe care se găsesc iOS, iPadOS și macOS, printre altele, se va adăuga un nou sistem, care poartă, deocamdată, numele de cod Charismatic.

Charismatic va fi folosit de dispozitive de smart home pe care Apple le va lansa începând de anul viitor. Conform Bloomberg, compania urmează să iasă pe piață în 2026 cu un ecran 7 inch fixat pe un stativ rotund.

Urmărește-ne și pe Google News

Acesta era programat inițial să fie lansat în 2025, însă, pentru că se bazează pe noul Siri pentru comenzi vocale, care încă nu este finalizat, a fost amânat pentru anul viitor.

Piața europeană de smartphone-uri pliabile crește, dar încă este foarte mică CITEȘTE ȘI Piața europeană de smartphone-uri pliabile crește, dar încă este foarte mică

Pentru 2027, Apple pregătește ceea ce Bloomberg numește un robot de masă, cu un braț mecanic ce mișcă ecranul și se poate întinde sau retrage aproximativ 15 centimetri.

Compania va promova acest dispozitiv ca un prieten bazat pe AI, care, prin intermediul Siri, va ajuta utilizatorii răspunzând la întrebări și purtând conversații.

Sistemul de operare folosit de acestea urmează să fie o combinație între tvOS și watchOS, cu aplicații organizate hexagonal ca pe Apple Watch și cu widget-uri pentru prezentarea informațiilor.

Interacțiunea se va face, în principal, prin comenzi vocale, dar și atingerea va fi o opțiune pentru cei care o preferă. Vor fi integrate aplicații Apple care există și pe celelalte sisteme de operare ale companiei, precum Calendar, Camera, Music, Reminders și Notes.

În fine, Charismatic va avea suport pentru profiluri multiple de utilizator, care vor acomoda preferințele și comenzile mai multor membrii ai familiei, oferind interacțiuni personalizate.

viewscnt
Daniel Apostol
Adrian Panaite

Teodora Preoteasa este o expertă în politici publice și finanțări europene, cu o carieră solidă construită în administrația publică centrală, în special în domeniul gestionării fondurilor europene și al programării strategice.

De-a lungul a peste 15 ani de activitate în instituțiile statului, a ocupat funcții de conducere, printre care secretar de stat, consilier de stat, director general și, în prezent, director al Direcției de Administrare a Fondurilor Europene în cadrul Băncii de Investiții și Dezvoltare a României.

A coordonat direct negocierea și implementarea Politicii de Coeziune 2021–2027 și a Planului Național de Redresare și Reziliență, gestionând un portofoliu investițional de peste 59 miliarde euro. A reprezentat România în dialogul cu instituțiile europene, contribuind la definirea priorităților naționale în domenii precum tranziția verde, digitalizare, sănătate și inovare. În paralel cu activitatea guvernamentală, Teodora are o experiență vastă în comitete strategice de investiții și guvernanță, fiind implicată în decizii privind instrumente financiare europene – inclusiv capital de risc, fonduri de digitalizare și acțiuni climatice – și în supravegherea unor companii de stat de interes național.

A contribuit la aprobarea strategiilor de investiții, la stabilirea criteriilor de eligibilitate și la monitorizarea performanței financiare, asigurând conformitatea cu regulamentele naționale și europene. Este, de asemenea, lector asociat la Academia de Studii Economice din București, unde formează viitoarea generație de specialiști în fonduri europene și politici publice.

NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0628 -0.0005-0.01 %
1 USD4.3331 +0.0158+0.37 %
1 GBP5.8856 +0.0260+0.44 %
1 CHF5.3754 -0.0037-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
Cele mai citite