Președintele Nicușor Dan a mers astăzi la Guvern pentru a discuta cu liderii coaliției necesitatea unei perioade de tranziție pentru creșterea vârstei de pensionare a magistraților și modul de stabilire a nivelului pensiei, afirmă surse politice.
Conform surselor citate, prezența șefului statului la Palatul Victoria poate fi explicată prin faptul că acesta ”avea o virgulă pe reforma magistraților”, sugerând existența unor amendamente ale lui Nicușor Dan pe această temă, arată news.ro.

Președintele a discutat și cu politicieni, și cu oameni din justiție, concluzia fiind că problema reală nu este creșterea vârstei de pensionare, ci necesitatea unei perioade de tranziție, declară aceleași surse.
Sursele citate au relatat că argumentul șefului statului a fost acela că un magistrat care are acum vârsta de pensionare nu se poate găsi brusc în situația în care mai are de fapt 10 ani până la pensie.
O altă temă abordată a fost aceea că, prin aplicarea modificărilor la calculul pensiilor magistraților, ar rezulta un procent ”prea abrupt” de tăiere a pensiilor, în conformitate cu noile provederi, ceea ce ar genera o scădere drastică a nivelului pensiei,
Aceleași surse au mai afirmat că președintele a mers la Guvern pentru această discuție deoarece urmează să plece din nou din București zilele următoare.

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a declarat marți, despre discuțiile din coaliție, în prezența președintelui Nicușor Dan, că nu e niciun scandal, că s-a discutat pe chestiuni tehnice și președintele a venit, a discutat cu șefii partidelor, s-au pus de acord pe chestiunile esențiale și a plecat.


”Scriu în direct, asumat, nu pe surse, din ședinta Coaliției, după ce citesc un titlu halucinant: "UPDATE Scandal la ședința Coaliției? Nicușor Dan a părăsit sediul Guvernului după doar o jumătate de oră SURSE". Nu nu e niciun scandal. Discutăm civilizat, chestiuni extrem de tehnice. Domnul Președinte a venit, a discutat cu șefii partidelor, s-au pus de acord pe chestiunile esențiale și a plecat”, a scris pe Facebook prim-vicepreședintele PNL, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
”E ca la Radio Erevan: "e adevărat că tovarășul X și cu tovarășul Y s-au certat? Da, în principiu s-au certat, doar că punctele lor de vedere coincid și au agreat cum vor proceda în viitor”, a mai spus Ciucu.
Anterior, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că social-democrații sunt de acord cu mare parte din pachetul de eliminare a privilegiilor, dar a precizat că mai sunt două chestiuni care trebuie clarificate și anume pe zona de măsuri fiscale și pe cea de administrație.
”În coaliție, PSD a revenit cu privire la măsurile propuse de social-democrați, pe care încă nu le vede integrate în pachetul al doilea propus de Guvern”, au declarat sursele citate.

Potrivit acestora, PSD nu se opune angajării răspunderii Guvernului, dar insistă asupra măsurilor sale.
Ideile PSD pentru pachetul 2 de măsuri bugetare cuprind o taxare mai mare pe marile averi, criptomonede, câștiguri de capital, cheltuieli nedeductibile la multinaționale, limitări la companiile de stat și insolvențe. În această din urmă privință, un proiect al MInisterului Justiției include astfel de reglementări.
TOATE MĂSURILE PROPUSE DE PSD AICI
PSD este de acord totodată cu includerea proiectului privind pensiile magistraților în pachetul al doilea.

La coaliție, ministrul Finanțelor a prezentat și o perspectivă a viitoarei rectificări bugetare, iar în general toate partidele sunt de părere că vor ajunge la un acord, dar discuțiile vor continua.