În multele discursuri publice, fostul președinte Ion Iliescu nu s-a sfiit niciodată să se opună capitalismului și să-și declare fățiș ideologia socialistă, văzând succesul economic doar în perspectiva controlului major al statului. Au fost momente rare în care s-a contrazis.
Mai departe, redăm citate despre economie din interviurile și discursurile lui Ion Iliescu, în diferite momente ale istoriei recente a României:
M-am opus cât am putut când Dreapta a introdus cota unică
“Când comunismul a picat, sistemele politice, independent de natura lor, au fost provocate să regândească un spațiu în care pot garanta egalitatea dintre indivizi: globalizarea și capitalismul sălbatic au reprezentat un discurs, meritocrația un altul, elita financiară a piețelor libere altul, și tot așa.
Dar ceea ce a rămas un fel de subiect tabu, foarte delicat, a fost impozitarea diferențiată, progresivă, ca sursă a unui nou model de echitate socială, și ca fundament a ceea ce Piketty numește socialism participativ. M-am opus cât am putut, atunci când dreapta a introdus cota unică în România”.
(Pasaj dintr-un interviu Capital din 2009) Vedeți ce marotă cu cota unică! Cota unică e o porcărie din punct de vedere social. Îi favorizează pe ăia cu venituri mari, dar într-o economie de piață sănătoasă cota progresivă de impozitare este justă, este echitabilă, pentru că acela care are bani mai mulți consumă din serviciile publice mai mult.
Circulă mai mult pe autostradă cel care are mașină, nu cel care merge cu tramvaiul. E corect nu doar în valoare absolută, ci și procentuală, ca cel care consumă mai mult să contribuie mai mult la fondurile de servicii sociale.
Interviu cu fostul ministru Ionuț Vulpescu (2024)
Sînt un om de stânga. Și nu voi pune niciodată semnul egalului între democrație și capitalism
“Sînt un om de stânga. Și nu voi pune niciodată semnul egalului între democrație și capitalism. Mi se pare total absurd să se vorbească despre „democrație de piață“.
Este democrația o marfă, supusă regulilor cererii și ofertei? Și, dacă da – ceea ce eu nu pot accepta –, ce mai rămâne din suveranitatea populară în astfel de condiții?
În plan politic, România arată cum mi-am închipuit, inclusiv în privința exceselor și a eșecurilor pe care le vedem. În fond, amintirea noastră democratică este una modestă, și nu foarte convingătoare. Dar avem o bază, chiar solidă, pe care putem construi. Și eșecul este parte a procesului de învățare. Mai complicat este în plan economic.
Cel mai mare handicap vine din faptul că nu am reușit să construim un capitalism românesc semnificativ și nici un puternic sector al IMM, care să stimuleze inițiativa privată, inclusiv în domeniul inovării. Pur și simplu se reproduce, în mare, situația dinainte de 1989, numai că rolul capitalismului de stat – reprezentat de marile centrale industriale – este luat acum de multinaționale.
Nu e bine pentru o economie sănătoasă. Și nici democrația nu are cum să fie, în acest context, tocmai sănătoasă.
- Interviu din Dilema Veche (2015).
Contribuția noastră la UE depășește fondurile pe care le accesăm
„Îmi amintesc, pe vremea guvernării Năstase, în perioada 2000–2004, când eram țară asociată, atunci tot ce primeam de la UE intra la bilanț pozitiv, era intrare, chiar dacă foloseam numai 20% din fondurile accesibile. Nu plăteam cotizație pe vremea aceea. În momentul în care am devenit țară cu drepturi depline, am devenit țară cotizantă.
Astăzi plătim mai mult decât încasăm. Contribuția noastră la UE depășește fondurile pe care le accesăm.”
Lansarea cartii „Managementul fondurilor structurale – de la idee la proiect” (2011)
Problema fundamentală a României – decalajele enorme care ne despart de țările dezvoltate
Deci, apropo de cei 20 de ani, procesul în sine, de transformare radicală a societății, trecerea de la o calitate la alta s-a dovedit foarte complicat. Și mai ales factorul cel mai inerțial este mentalitatea umană. Pe planul mentalităților, progresele sunt mult mai lente și rămâne pentru noi o temă a generațiilor viitoare.
Probabil că vom mai trăi alți 20 de ani de zile în care să ne săltăm, că avem problema fundamentală a României – decalajele enorme care ne despart de țările dezvoltate. Este o moștenire istorică mai veche. Noi ca stat național ne-am născut după primul război mondial, în timp ce Europa avea ani de existență a statelor naționale. Această rămânere în urmă pe planul dezvoltării istorice se reflectă și în nivelul de viață economică, și în nivelul de viață culturală a oamenilor, în infrastructuri, grad de civilizație, lipsa drumurilor moderne, alimentări cu apă pentru foarte multe localități.
Deci sunt de făcut eforturi în continuare pentru a consolida și baza materială a dezvoltării noastre, fundamentele economice ale unei economii moderne, să folosim oportunitățile pe care i le oferă calitatea de mebru al Uniunii Europene – și aici administrația noastră are multe neajunsuri. Deci rămân foarte multe probleme, deziderate, șansa egală pentru toți.
“Grup de lucru” pentru economia de piață
Procesul cel mai important, cel mai complicat după 1989 a fost transformarea economiei dintr-una rigidă, închistată, care s-a prăbușit, într-una de piață. Asta a fost marea problemă pentru toți. Noi am elaborat atunci un grup pentru elaborarea unei strategii pentru adoptarea unei economii de piață.
(...)
Am luat o măsură pe vremea CPUN-ului, de încurajare a capitalului privat. Atunci limitam la 100 de salariați unitățile private. Legea a acționat pozitiv, pentru că în scurt timp am avut 2-300.000 de unități private mici și mijlocii, dar asta nu era suficient. Marea industrie fusese croită într-un anumit context istoric, pe o anumită piață, iar gândirea sectoarelor și activităților economice avea un fundament eminamente politic, nu economic.
Erau foarte multe unități care consumau mai mult decât produceau și atunci se luau resurse de la sectoarele profitabile pentru a fi susținute sectoarele care mergeau prost. În ’90, guvernul nu-și mai putea permite să accepte așa ceva. Atunci, toată lumea a salutat decizia de descentralizare – fiecare agent economic să se descurce -, dar în toamnă toată lumea a fost la guvern cu jalba în proțap să ceară subvenții. De unde să mai dai subvenții?
(...)
Ne-am gândit tot atunci cum să facem marea privatizare și am studiat experiența MEBO englezească, cu distribuirea de acțiuni cetățenilor. S-a născut atunci legea aceea care a fost amplu dezbătută de toți economiștii, care a creat FPS și FPP-urile zonale care au distribuit capitalul de stat populației.
Eu am devenit acționar la fabrica de calculatoare. N-am primit niciun dividend, că nu au mai făcut profit.
Despre oamenii de afaceri
Unii șmecheri, după desființarea cooperativelor, au început să cumpere pământ de la oamenii necăjiți. Iar unul ca Becali a vizat centura Capitalei. A cumpărat toate pământurile din jurul Bucureștiului, iar prețul acestor terenuri a crescut foarte mult cu timpul. Mulți au acumulat prin astfel de afaceri.
(...)
Madam Mociorniță vrea ca ei să i se dea totul înapoi, dar amărâtul ăla care nu are din ce să trăiască și e mai și scos afară din casă cine se gândește?
(...)
Copos e cunoscut mai ales cu echipa Rapid și cu hotelurile lui, dar faptul că a luat întreprinderea de micromotoare de la Pitești și că reușește să o mențină activă este un lucru bun. A păstrat locuri de muncă.
Nu vreau să vorbesc eu despre Patriciu pentru că nu știu toate detaliile, dar faptul că a salvat o platformă industrială pe cale de faliment – Midia – a fost o inițiativă bună. Niculae se pare că încearcă să reactiveze fosta uzină de camioane din Brașov. Deci astfel de inițiative sunt binevenite. Ca și acțiunea bună cu Renault, care au revenit aici, iar Dacia merge bine.
Am văzut Siemens-ul, câteva unități bune la Timișoara. Apreciez foarte mult inițiativa unor tineri de a dezvolta activități în domeniul softului.
Interviu Capital (2009)
“Statul socialist”, căruia i se opunea, maniheist, fie “statul capitalist”, fie “statul de drept”, fie “statul democratic”
După 1989, toate discuțiile despre stat au avut ca punct de reper și model de comparație “statul socialist”, căruia i se opunea, maniheist, fie “statul capitalist”, fie “statul de drept”, fie “statul democratic”, toate, expresii parțiale ale unui mod de organizare a economiei și societății, caracterizat de o mare varietate și diversitate.
Nu putem înțelege natura și conținutul discuțiilor publice despre stat și despre funcțiile lui în România post-decembristă, dacă nu luăm în considerare cele trei mari curente de gândire și orientările politice pe care le-au generat.
Primul curent, cel “conservator”, a mers pe linia restaurației, a refacerii structurilor economice și politice antebelice, exprimate mai ales prin principiul programatic al partidelor istorice – restitutio in integrum. Adepții acestui proiect de viitor, regresiv în esența sa, s-au marginalizat, pentru că au intrat în contradicție atât cu sensul evoluției la nivel global, cât și cu interesele și așteptările societății românești.
Cel de-al doilea curent, care este de natură liberală, dar are accente fundamentaliste în multe dintre pozițiile lui, pornește de la fetișizarea pieții libere și militează pentru limitarea extremă și chiar pentru eliminarea implicării statului în economie.
Cel de-al treilea curent, de esență social-democrată, pledează pentru îmbinarea echilibrată a legităților și structurilor economice moderne, bazate pe mecanismele pieței și pe libera concurență, cu rolul moderator al statului, care trebuie să corecteze eșecurile în plan social ale pieței și să limiteze consecințele polarizării și discrepanțelor sociale pe care le generează spontan economia de piață.
Discurs la primirea titlului de “Doctor Honoris Causa” al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2004)
Cred că am lăsat în urma mea o Românie modernă, liberă și o societate open-minded
Cred că am lăsat în urma mea o Românie modernă, liberă și o societate open-minded. Demersurile făcute pentru integrarea în UE și NATO sunt nu doar calea cea mai bună pentru a răspunde celor care m-au privit malițios ca pe un lider al comunismului reciclat în România postdecembristă; ele sunt cea mai bună dovadă a faptului că România de astăzi se sprijină pe aspirațiile pe care eu le-am avut pentru ea în primii ani după Revoluție.
În decembrie 1989 nu am crezut că egalitatea și libertatea sunt de dreapta sau de stânga; ci dincolo de ele.
