Procurorii DNA fac percheziții la Primăria Mangalia, în cadrul unei anchete în care cei vizați ar fi primarul Cristian Radu și admnistratorul public George Didi Călin. DNA confirmă cinci percheziții în județul Constanța într-un dosar vizând infracțiuni de corupție comise de către funcționari publici.
Surse din administrația locală au declarat pentru News.ro, că procurorii DNA au descins, miercuri dimineață, la sediul Primăriei Mangalia.
Anchetatorii au sigilat biroul primarul Cristian Radu, dar și pe cel al administratorului public George Didi Călin. De asemenea, procurorii DNA au solicitat reprezentanților Primăriei să le pună la dispoziție ma multe documente, scrie News.ro.

Totodată, Cristian Radu și George Didi Călin ar urma să fie aduși la sediul Primăriei Mangalia.
DNA a transmis că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici din administrația locală.
”În cursul zilei de 20 august 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice”, a precizat DNA.