
Aplicarea unei cote reduse de TVA pentru consumul final de energie electrică, față de actualul nivel de 19%, ar putea fi o soluție de diminuare a facturilor, după eliminarea plafonării de la 1 iulie, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Curtea Constituțională a redactat și publicat, după aproape 7 luni, motivarea deciziei sale din 7 noiembrie 2024, prin care a declarat neconstituțională așa-numita contribuție la Fondul de Tranziție Energetică impusă producătorilor de energie electrică, prin care aceștia au fost obligați să plătească la stat 100% din veniturile suplimentare rezultate din tranzacții angro de vânzare efectuate la prețuri de peste 450 lei/MWh, iar ulterior 400 lei/MWh.
Compania americană NuScale, controlată de conglomeratul industrial texan Fluor, a primit aprobare de design de la instituția de reglementare a sectorului nuclear din SUA, Nuclear Regulatory Commission (NRC), pentru modelul de mini-reactoare (SMR) pe care vrea să le vândă și României, în vederea construirii unei centrale nucleare la Doicești, cu putere instalată de 77 MW pe modul.
Combinatul siderurgic Liberty Galați, fostul Sidex, parte a conglomeratului multinațional GFG Alliance controlat de miliardarul indian cu cetățenie britanică Sanjeev Gupta, aflat în concordat preventiv pentru evitarea insolvenței din 5 martie, a elaborat și depus la tribunal un plan de restructurare
Lichidatorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), la care acționar unic este Ministerul Energiei, aflată în faliment din 2016, continuă încercările de vânzare a activelor termocentralei pe lignit și păcură Romag Termo Halânga de lângă Drobeta Turnu Severin, care alimentează încă sistemul centralizat de termoficare din municipiu în sezonul rece, iar în trecut a asigurat și consumul tehnologic al fostei fabrici de apă grea Romag Prod din cadrul RAAN, furnizor al centralei nucleare Cernavodă.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0539 | -0.0006 | -0.01 % |
1 USD | 4.3207 | -0.0366 | -0.84 % |
1 GBP | 5.8325 | -0.0129 | -0.22 % |
1 CHF | 5.3868 | +0.0034 | +0.06 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro