
Unul dintre marile orașe ale Chinei, Chengdu, va intra într-un program amplu de înlocuire a automobilelor vechi ale locuitorilor cu vehicule electrificate. Autoritățile au anunțat că vor să scoată din uz 300.000 de mașini poluante în următorii trei ani.
Cel mai noi și cel mai performant automobil electric al mărcii Volkswagen, ID.7, supranumit „Passatul electric” ar putea să nu mai ajungă niciodată pe piața din SUA, deși planurile inițiale includeau și această piață. Deocamdată s-a anunțat întârzierea acestui model.
Pentru prima dată în istoria acestui model, Dacia Duster primește un kit de off-road de uzină, adică vândut oficial de marcă, pentru modelul 4x4. Prețul de vânzare duce Duster peste pragul de 30.000 de euro.
Grupul auto Stellantis a anunțat principalele proiecte software pe care se pregătește să le instaleze pe mașinile conectate, atât pe cele aflate în circulație, cât și pe cele noi, cu care țintește sume importante de bani, în următorii 6 ani.
Platforma tehnică SSP, la care Volkswagen lucrează de foarte mult timp și pe care a amânat-o de mai multe ori din cauza obstcolelor în dezvoltarea ei, va fi gata în 2028 și va fi utilizată pe cele mai noi modele ale mărcii, inclusiv pe prima generație complet electric a lui Golf.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0629 | +0.0077 | +0.15 % |
1 USD | 4.3681 | +0.0244 | +0.56 % |
1 GBP | 5.8714 | +0.0181 | +0.31 % |
1 CHF | 5.4137 | +0.0232 | +0.43 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro