Opinii: De ce vedem lumea diferit?

Florin Iaru
Florin Iaru
scris 31 mar 2024

Asta e o întrebare veche de când lumea. De ce nu sunt toți oamenii la fel, de ce nu putem trăi în pace, fără invidii, fără violență, fără teamă? De ce nu putem fi fericiți etc.? Și lista ar putea continua cu acele întrebări celebrissime care, cel puțin pe mine, mă fac să râd: ce e omul, de unde vine, încotro se-ndreaptă?

Urmărește-ne și pe Google News

Partea hazlie a acestei introduceri e că toate generațiile precedente și-au pus aceleași întrebări, în cele mai felurite perioade istorice, în cele mai teribile condiții și fiecare a ajuns la alte concluzii. Nu vreau să țin vreo prelegere plicticoasă de filosofie, dar văd în jurul meu, în jurul nostru, crescând un val de intoleranță care propune, în numele binelui general, violența, distrugerea, convertirea, stăpânirea și anihilarea. Adică, mai pe șleau spus, aș fi fericit dacă mi-ar muri vecinul, dacă l-aș goni pe nepoftitul din capul satului, dacă l-aș pune la muncă pe leneș, dacă i-aș putea fura pământul lui Vasile și boii lui Gheorghe. Sau, și mai actual, ce bine ar fi în țara asta, dacă ar dispărea toate partidele care nu-mi plac mie, dacă s-ar lua dreptul la vot al săracilor, inculților, bogătașilor, băsiștilor, pesediștilor, auriștilor, bucureștenilor, moldovenilor, țăranilor, ungurilor etc. Ce ar urma? Raiul pe pământ.

Opinii: Cum faci ca prima întâlnire cu echipa ta să fie un real succes? CITEȘTE ȘI Opinii: Cum faci ca prima întâlnire cu echipa ta să fie un real succes?

Așa par să stea lucrurile. Dar partea mai puțin hazlie urmează. Fericirea planetei ar fi deplină dacă ar rămâne să locuiască aici numai familia lu’ badea Ilie, de la sculărie, cu nepoții. Adică să dispară restul omenetului și să ne-avem ca frații, noi ai noștri. Războaiele au avut de multe ori cauze economice, dar nu numai atât. Principalul cal de bătaie era existența celuilalt, vinovat de toate relele. El avea, nemeritat, ce nu aveau alții. Și cel mai răul lucru e că respira și se înmulțea. De aia, mai ales în vechime, cetățile erau trecute prin foc și sabie, iar copiii, scoși cu cuțitul din pântecul mamelor lor. Care era scopul? Purificarea pământului, fericirea generală. Nu știu dacă multă lume cunoaște una din cele mai faimoase expediții ale lui Vlad Țepeș în sudul Dunării. El trimite dovada victoriei către Matei Corvin, multe care încărcate cu 23.000 de nasuri tăiate. O să spuneți că e vorba de o sursă istorică turcească, prea puțin credibilă. Doar că era un obicei să trimiți suveranului părți ale celor învinși, chit că erau prepuțuri.

Da, o să spuneți, dar asta a fost în vechime, când oamenii erau mai proști. Așa să fie? Păi, ia să numărăm nițeluș steagurile, să ne uităm chiar la secolul XX. Un milion de armeni, 6 milioane de evrei, 7 milioane de ucraineni, 20 de milioane de chinezi, 1,5-2 milioane de cambodgieni. Oho, și lista poate continua, cu producții de capete la hectar mai mari sau mai mici. Cât despre „prostie”, aveți puțintică răbdare. Am să citez dintr-un mare scriitor, Ernesto Sábato, care se întreba cum s-a putut ca țara cu cea mai avansată educație să producă un holocaust. Și am să menționez că Pol Poth, șeful khmerilor roșii, avea doctoratul la Sorbona. Așadar nu e prostie, nu e incultură, nu e lipsă de civilizație. E altceva. Eu îi spun natură umană. Poate una dintre cele mai stranii și complexe specii, plină de contradicții, aberații și surprize. Cum poate asculta și interpreta cineva muzică și apoi să trimită la moarte copii? Cum să pictezi floricele ori să studiezi la seminarul teologic și… câțiva ani mai târziu… să măcelărești cu seninătate și abnegație? Peste poate. E ceva care nu se leagă.

Repet ce am zis mai sus, nu vreau să fac filosofia chibritului, dar, ca orice om trecut de o anumită vârstă, gândurile mele călătoresc șovăitoare în viitor alături de copiii mei, de generațiile următoare. Ce fel de lume îi așteaptă? Ce am putea face să întârziem, dacă nu putem evita viitorul? Ah, măcar dacă ar putea fi ceva previzibil, pe termen lung! Cum a fost pacea europeană de 80 de ani, cea mai lungă din istorie, dacă facem abstracție de războiul din fosta Iugoslavie. Nu are rost să zic că, privind la comédie, un mare autor, o autoritate în domeniu, Fukuyama, dădea un diagnostic greșit, anunțând sfârșitul istoriei. Ei, pe naiba. A fost doar un nou început, tot mai amenințător, în câteva puncte fierbinți ale globului. Europa trece (probabil rapid) la înarmare, tensiunea crește vizibil.

Și te întrebi de ce? Ce are pacea în interiorul ei, de nu poate fi menținută? Ce au oamenii de împărțit? Nu vorbesc de motivele pur economice și de resurse: petrol, diamante etc. Dar e vizibil pentru toată lumea că universul nostru e prea mic. Nu e loc pentru toată lumea. Cineva trebuie să părăsească scena, nu oricum, ci prin violență. Însă aici avem și un paradox. Civilizația modernă condamnă războiul, violența, agresivitatea, crima. Și e o lungă istorie a abandonării violenței în favoarea păcii. Dar cum împăcăm capra păcii cu varza războiului?

Opinii: România importantă: de la a spune la a face CITEȘTE ȘI Opinii: România importantă: de la a spune la a face

Ajuns aici, ar trebui, ca orice om cuminte, să spun că nu știu. Că nu văd nici o ieșire, că înțelepciunea nu valorează nici cât o ceapă degerată, că violența, fanatismul, lăcomia și prostia fac legea. Dacă aș vrea să obțin aplauze și admirație necondiționată, așa ar trebui să procedez, să închei pe cea mai pesimistă notă, aia care asigură succesul și stima necondiționate. Însă am o îndoială, o ezitare, ba chiar o certitudine. Istoria lumii e brăzdată, de la începuturi, de foame, violență și măcel. În logica fatalistă a lucrurilor, specia noastră ar fi trebuit ori să dispară, ori să fie unitară (o singură rasă, o singură  națiune, un singur gând – cum auziți prin tot soiul de civilizații totalitare). Ce să vezi? Nu e așa. Suntem opt miliarde și, în ciuda tuturor previziunilor, specia noastră merge înainte. Pot să pun pariu (dar cine îl va încasa?) că, chiar și în cazul unei catastrofe nucleare mondiale, tot vor rămâne câțiva oameni care să reînnoade povestea. Indiferent de ce credem, de viitorul ăsta tot mai sumbru.

E tare întunecat să presupui că tu nu vei supraviețui și că se va sfârși o lume odată cu tine, cu ai tăi, cu toată moștenirea ta istorică și afectivă. Doare. Dar noi toți suntem muritori, vremelnici. Specia supraviețuiește tocmai pentru că suntem diferiți, contradictorii, buni și răi deopotrivă, diavoli și sfinți, pentru că ne schimbăm și ne adaptăm, la bine și la rău.. Istoria și umanitatea merg mai departe și mai au câteva milioane de ani înainte.

Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole

viewscnt
Afla mai multe despre
florin iaru
opinie