Ministerul Mediului împreună cu ceilalți reprezentanți ai Guvernului României discută în aceste zile despre reluarea Programului Rabla, sesiunea pentru persoane fizice. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a anunțat până acum câteva detalii, inclusiv că valoarea tichetului va fi redusă pentru mașinile electrice. Surse din apropierea echipelor de negociere au declarat pentru Profit.ro care este suma convenită de Guvernul Bolojan.
Tichetul valoric pe care Administrația Fondului de Mediu îl va acorda în acest an la achiziția unui vehicul complet electric va fi mai mic decât cel prevăzut în forma inițială a Ghidului Rabla din 2025, din cauza reducerii bugetului aprobat de noul guvern la 200 de milioane de lei, exclusiv pentru persoane fizice.
Mai mult decât atât, valoarea tichetului va fi mai mică și decât cea pe care guvernul Ciolacu a acordat-o în 2024 pentru achiziția mașinilor electrice, o sumă care în anul anterior a condus la prăbușirea pieței de vehicule electrice.
Potrivit informațiilor transmise de două surse care au avut acces la discuțiile pe marginea noului Program Rabla, suma convenită de miniștrii implicați în aceste negocieri va fi de aproximativ 3.500 de euro, adică mai puțin de jumătate din valoarea stabilită prin Hotărâre de Guvern de guvernul anterior. În plus, decizia finală este ca sesiunile pentru UAT-uri, în valoare de 60 de milioane de lei, și pentru persoane juridice, în valoare de 610 milioane lei, din care au fost depuse cereri pentru mai bine de 300 de milioane de lei, să fie anulate, adică suspendate declarativ până la finalul acestui an.
În acest fel, Ministerul Mediului speră să poată susține achiziția mai multor mașini, cu mai puțin de o treime din bugetul alocat persoanelor fizice, dar nu ține cont de faptul că cea mai mare parte a celor care intenționau să cumpere un autoturism electric vor renunța, dacă nu vor primi un discount considerabil din partea companiilor auto.
Sesiunea pentru persoane fizice va fi repornită în zilele următoare, pentru a putea parcurge calendarul legal de consultare, astfel încât să poată demara la 1 septembrie. Nu este însă clar dacă AFM va reuși să respecte aceste termen, în condițiile în care toată lumea depinde de anunțul privind pachetul al doilea de măsuri fiscale.

Paradoxal, Guvernul Bolojan a decis să mențină valoarea tichetelor Rabla pentru mașinile cu combustie și pentru cele hibride, la aproximativ 2.000 de euro și, respectiv, 2.500 de euro, ceea ce înseamnă că stimularea vânzărilor va fi preponderent pentru mașinile cu emisii poluante, în raport cu cele cu emisii zero.
Un calcul simplu arată că banii alocați de guvern vor ajunge pentru circa 10 – 11 mii de autoturisme, atât cu combustie, cât și electrice, față de peste 30.000 de autoturisme exclusiv electrice, cât era prevăzut inițial, sau într-o formulă combinată, peste 50.000 de autoturisme electrice, hibride și ICE.
Cel mai mare impact al acestor reduceri drastice de bugete va fi asupra industriei auto, care miza pe Programul Rabla pentru a recupera scăderile din 2024. Uzinele Dacia și Ford au avut planuri consistente pentru 2025, care includeau și vânzările susținute de Rabla, pe o piață extrem de dependentă de prețuri. De asemenea, foarte mulți dealeri au investit în stocuri mari, pentru a putea livra rapid mașinile care ar fi urmat să fie comandate prin Rabla.