Autoritatea de Siguranță Feroviară Română (ASFR) a identificat, în urma controlului derulat la Metrorex, o serie de deficiențe și a aplicat sancțiuni și a impus măsuri clare, cu termene ferme, a anunțat ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.
'Siguranța pasagerilor din metrou este prioritară! Așa cum am promis, vă țin la curent cu situația de la Metrorex. Multe dintre sesizările pe care le-am primit s-au confirmat.

În urma controlului, Autoritatea de Siguranță Feroviară Română (ASFR) a identificat o serie de deficiențe: 49 de defecțiuni tehnice doar în luna iulie; trenuri în circulație cu mai puțini însoțitori decât prevede contractul; personal neautorizat implicat în activități ce țin de siguranța circulației; abateri grave în procesul de instruire a angajaților.
Au fost aplicate sancțiuni și s-au impus măsuri clare, cu termene ferme', spune ministrul..

Potrivit acestuia, ASFR a propus și elaborarea unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor, pentru a îmbunătăți controlul asupra modului în care este pregătit personalul Metrorex care răspunde de siguranța călătorilor.
'Vom urmări îndeaproape cum sunt puse în aplicare măsurile dispuse. Siguranța oamenilor nu se tratează cu superficialitate. Cine nu respectă regulile, va răspunde. Iar pentru cei aflați în birourile Metrorex, le spun doar atât: înainte de sporurile pentru munca din subteran, să se gândească la condițiile în care circulă publicul călător', a transmis Ciprian Șerban.