
Explozia prețurilor gazelor pe piața angro, vremea mai blândă de la finalul acestei ierni și declanșarea războiului din Ucraina au condus la o reducere a consumului de gaze din România cu 14% în primele 5 luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Producția a scăzut și ea, însă cu numai 5,1%, în special ca urmare a declinului natural, zăcămintele autohtone fiind unele trecute de maturitate.
Petrotel Lukoil, operatorul rafinăriei ploieștene omonime, controlat de gigantul petrolier rus Lukoil, își reduce cu peste 80% cantitatea de țiței din producția internă pe care o va prelucra anul acesta, "din motive independente de voința sa". Aceasta este cea de-a doua astfel de reducere, după cea anunțată la finalul lunii martie. De altfel, și celelalte două rafinării deținute de gigantul rus în Europa, Burgas (în Bulgaria) și ISAB (în Italia) au anunțat că în prezent prelucrează doar țiței rusesc.
Guvernul austriac a anunțat sâmbătă că va elibera o parte din rezervele sale strategice de benzină și motorină pentru a preveni o penurie de carburanți, după ce vineri rafinăria OMV de la Schwechat, de lângă Viena, a fost afectată ca urmare a unui „incident mecanic”. Incidentul a afectat principala unitate de distilare a țițeiului și a rănit ușor două persoane, a precizat OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom.
Principalele companii distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, MOL și Lukoil, au majorat în acest weekend atât prețul benzinei, cât și pe cel al motorinei, cu 4 bani pe litru. Duminică, cea mai ieftină benzină standard putea fi achiziționată în capitală cu 8,27 lei/l, iar cel mai ieftin combustibil diesel cu 8,87 lei/l la stațiile Lukoil.
Uniunea Europeană (UE) a suspendat oficial pentru un an toate taxele percepute importurilor ucrainene pentru a stimula economia Ucrainei afectată de războiul declanșat de Rusia pe teritoriul său.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0578 | -0.0033 | -0.07 % |
1 USD | 4.3387 | -0.0075 | -0.17 % |
1 GBP | 5.8482 | -0.0197 | -0.34 % |
1 CHF | 5.3890 | +0.0054 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro