
Producătorul de utilaje automatizate și robotizate COMAU are un nou acționar majoritar, după ce Stellantis a vândut cea mai mare parte a pachetului de acțiuni deținut fondului de investiții One Equity Partners.
Ford Otosan, compania mixtă cu sediul în Turcia, care deține uzina de automobile de la Craiova, a reușit să producă un număr record de autovehicule în primele 11 luni ale acestui an și se pregătește să atingă un prag istoric, la finalul lui 2024, potrivit datelor obținute de Profit.ro.
Ierarhia producătorilor de automobile la nivel global nu s-a schimbat foarte mult în acest an, chiar dacă în prim plan au apărut companiile chineze, care acaparează cotă de piață lună de lună. BYD este principalul concurent pentru constructorii din linia doua, pentru că podiumul aparține, deocamdată, marilor companii japoneze sau occidentale.
Audi a învățat lecția, sau așa pare, și și-a pus bazele unor parteneriate solide în China pentru a dezvolta acolo mașinile de nouă generație, pe care nu a reușit să le dezvolte în Europa. În parteneriat cu SAIC, brandul german se pregătește să lanseze pe piață primul automobil dezvoltat exclusiv în China.
Peste numai câteva zile, Dacia va intra pentru prima dată, cu o echipă oficială, în competiția Dakar, cu trei echipaje. Constructorul de la Mioveni, deținut de Renault, nu doar că vrea să încheie cea mai dură competiție auto de tip Rally Raid, dar și-a propus să o câștige.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la
1 EUR | 5.0578 | -0.0033 | -0.07 % |
1 USD | 4.3387 | -0.0075 | -0.17 % |
1 GBP | 5.8482 | -0.0197 | -0.34 % |
1 CHF | 5.3890 | +0.0054 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro